Copilaria mea a fost plina. Si asa va ramane mereu. Asa, cum deja stiti deja, unii dintre voi, am copilarit si crescut in Moldova. Intr-un satuc de munte din Moldova vesnic pitoreasca! Am crescut cu bunicii materni! Nu stiu cum era la voi, sau cum era in zona voastra, dar la mine, bunicii mei pastrau traditiile!
Imi amintesc ca in copilaria mea a existat mereu acel cotet al porcului. Si porcul sau porcii cresteau acolo peste an. Si iarna (cand taia "vechiul porc" era deja cumparat unul mic) erau mici. Toamna, cand deja trecusera doua anotimpuri peste ei erau mari si grasi. La Craciun erau taiati. Dar, pana la a va povesti despre asta, va spun despre buncii mei. In special de bunica, pentru ca bunicul a "plecat" cand eu aveam 10 ani.
Bunica era slaba si inalta. Inalta fata de restul femeilor din familie (a se citi mama si surorile mele, si acum si eu). Slaba si inalta... si cu parul alb. Dintotdeauna a avut parul alb, adica asa a fost dintotdeauna de cand m-am nascut eu. Credea in Dumnezeu si in puterea Lui. Asa ca postul il tinea cu strasnicie. Automat toti ai casei posteau. Posteau acasa, ca in rest nu o interesa ce mancai si pe unde mancai, dar acasa in timpul unui post nimeni nu primea mancare de dulce.
Apropierea sarbatorilor aducea cu ea si febra pregatirilor.
Se taia porcul (sau porcii). Se facea asta dimineata devreme cand noi, copii, inca dormeam si asta pentru ca tipetele porcului ne-ar fi speriat. Dar, desi ai nostri (adica ai mei si ai fratilor mei:D) ne pazeau de tipetele porcului, auzeam porcul suferind, cand tipa si urla. Porcul vecinilor nostri.
Porcul era pregatit si spalat bine. Cand eram mica ma gandeam cat de frig trebuie sa fie. Cat de inghetate trebuie sa-ti fie mainile pentru ca afara e iarna si ger si folosesti apa rece cel mai adesea!? Aveam sa aflu mai tarziu ca daca mainile iti ingheata constant nu le mai simti si ca atunci cand le lipesti de soba sau le bagi in apa calda se dezamortesc si te dor!
La casa parinteasca exista tot ce vrei. Asadar, se face ca inca din copilarie a fost in spatele casei o afumatoare (nu stiu cum se zice in alte zone, dar la mine asa i se spune). Accea afuma carnea de porc. Doamne, si scoatea un miros de te lingeai pe bot mai ceva ca o pisica! Ei, aici incepeau "smiorcaielile". Ne era pofta! Tare pofta! Dar "nu poti sa te impartasesti daca mananci carne!" ne striga bunica! Si rezistam. Adica asa era oficial, ca oricum furam din carnea aceea care mirosea si arata bine de tot. "Lasa ca Dumnezeu nu ne-ar fi dat stomacuri daca nu ar trebui sa mancam!" :)) zicea Nicusor, fratele meu mai mic. Si manca o bucata de muschi. Si manca doua bucati de muschi. Si le manca cu pofta.
Carnea care era scoasa de la afumatoare era pusa la racit si bagata pe cirlige. Si apoi urcata in pod.
Carnatii, toba, raciturile ( nu stiu cum se spune la Bucuresti sau in alta zona:D, asta daca i se spune altfel) si alte preparate erau puse la frigider sau intr-un spatiu la fel de rece!
Pe 23 sau in Ajun, erau zilele dedicate copturii. Facea bunica cozonac si poale-n brau. Si fara sa exagerez va spun ca eu nu am mai mancat niciodata de 3 ani incoace cozonac si poale-n brau ca a femeii cu parul alb dintotdeauna, care m-a crescut! Nu ma intrebati ce facea, ce punea in ele, dar erau...
Framanta aluatul cu mainile ei. Din faina alba, la final iesea un aluat galben. Il punea la crescut langa soba, acoperit cu un prosop alb de panza. Prososp ce niciodata nu era folosit la altceva. Asa cum nici covata sau ligheanul placintelor nu se folosea la altceva. Le cocea in cuptor. Acel cuptor cu jaratec. Le dadea in cuptor cu ajutorul unei lopeti de lemn. Se inegrise lopata de cati cozonaci si placinte daduse in cuptor de-a lungul vremii. Cand dadea cozonacii sau placintele in cuptor nu aveai voie sa deschizi usa bucatariei. Credea ca daca deschizi usa, cozonacul va crapa si va arata urat, sau se va arde! Tinea in cuptor totul ceva vreme si apoi verifica. Ca sa-si dea seama daca e copt si in interior, baga un bat de chibrit in cozonac si asa descoperea ca e facut sau ca il mai lasam "olecuta".
Ei, dragilor cozonacul din cuptorul cu jaratec emana un miros in jumatate din sat. Toata lumea si stia ca Maria lu' Negru facea cozonac sau poale-n brau!
Cand le scotea din cuptor, le aseza pe prosoape de panza alba si ii multumea lui Dumnezeu facandu-si semnul Crucii. Apoi, ne avertiza: "Daca mancati asa fierbinti o sa vi se lipeasca de stomac si o sa va doara burta!". Eeeei, daa' de unde - evident ca furam o placinta sau o bucata de cozonac si manacam. Era delicos! Avea crema de cacao cu biscuiti lapte batut, nuca si rahat. Si bucati mici, mici de coaja de lamaie cu esenta de rom. Era delicios si miroasea bine de tot...dar, ne pisca tare rau la limba!:))
Bucatele erau multe. Inainte de pregatirea bucatelor, se facea curatenie generala prin toata casa si curtea. Totul era curat si luminat.
Faceam bradul pe 24 decembrie seara. Niciodata mai devreme sau mai tarziu. Mosul era asteptat mereu cu sufletul la gura, frica si emotii si astea pentru ca nu eram cei mai cuminti copii!:D Dar chiar si asa, Mosul niciodata nu a uitat sa treaca pe la noi.:)
In brad puneam globuri, beteala si instalatie. Si...dulciuri. Muuulte dulciuri. Care nu rezistau mai mult de 3 zile in brad, dar era important ca pe 24 seara erau legate cu ata si agatate pe crengutele bradului.
Dulciurile pana sa ajunga in brad patimeau multe. Mama le ascundea, noi le gaseam si furam din ele si mancam. "Bine, nu mai vine niciun Mos, si nu mai facem niciun brad!" spunea mama nervoasa. Ne parea rau, dar nu ne puteam abtine. Cum sa te abtii cand gasesti o sacosa plina cu tot felul de dulciuri. Cum?
Apoi mancam bomboanele din brad si lasam ambalajul. Daaarrr, ca sa nu fim prinsi si sa se "cunoasca cumva" inlocuiam bomboanele cu miez de paine sau mamaliga!:D...
Bradul era mereu pus in holul mare al casei. Seara, pe inserate aprindeam instalatia. Si domnea linistea in curtea noastra si zapada era mare, mare!
In ziua de Craciun mergeam la biserica cu mic, cu mare. Si veneam acasa si stateam la masa. Si era liniste, si era poveste.
... ... ... Si mi s-a facut dor de ACASA al copilariei mele si de femeia cu parul alb dintotdeauna, care m-a crescut!!!
Postări
