2011

ABBA-HAPPY NEW YEAR!!! Azi se termina cartea ce se numeste 2010. Habar nu am de ce nu sunt trista, melancolica sau altfel! Mi-au fost de ajuns cateva zile sa ma obinuiesc cu programul, asa ca nu ma mai sperie si nici nu ma mai revolta ca in seara asta plec la 23 de la munca si intru la 7. Asta e!!! Despre 2010 v-am spus in postarea anterioara. Despre mine va spun ca anul asta mi-a dat multe lectii pe care le-am primit cu zambetul pe buze, asadar: - fiecare om care a "plecat" m-a invatat sa pretuiesc viata, sa las ceva in urma, sa las macar un zambet despre cea care as fi fost. - iubirea care a plecat m-a invatat ca nu are rost sa te plafonez sa cresti omul de langa tine, sa cauti solutii la schimbari si altele, naturaletea omului de langa e unul dintre factorii forte al unei relatii; - am invatat sa le arat parintilor mei ca ii iubesc, asa ca atunci cand tata mi-e drag, nu ma opresc in al imbratisa sau al lua de falci:D. Pe mama oricum o imbratisez si ma torn in poala ei, si ma bat cu Nico de la ea:)) - timpul m-a invatat ca totul e o lectie, o lectie ...(uita-te sus la motto-ul meu:D:) - prietenii m-au invatat ca e important sa raman asa cum sunt, asa ca Monica a ramas la fel de dusa cu pluta, uneori agresiva, dura si pragmatica, dar in fond tot rade mereu:P:D - nu cred in perfectiune, nu cred in doar "bine" in toate aspectele mele pentru ca am aflat ca m-as plictisi; o zi proasta, o problema care te mai scutura din cand in cand te face sa-ti aduci aminte de visele tale; Vine 2011. Va doresc iubire, rabdare, zambete, intelepciune, soare, flori, mare, cafea in rasaritul soarelui, carti si muzica bune. Uneori dati-va boie sa hoinariti aiurea pe strazi, asa fara destinatie, habar nu aveti cat de bine e! Aratati-le celor pe care ii iubiti si mai ales spuneti-le asta. Traiti ca si cum maine ati "pleca"... Respectati-va parintii si nu le cereti sa va inteleaga mai mult decat pot. Cei care aveti copii bucurati-va de zambetul lor si nu e dati "ce nu ati avut voi", ascultati-le nevoile! Sa fiti sanatosi! Si poate, la anul ne vom intalni macar cei care tot planuim ca ne vedem:D Eu impreuna cu o raceala crunta, cu un gat ragusit cu un nas "bogat", cu dureri de cap va urez: LA MULTI ANI! Cu drag,

Retrospectiva lui 2010

Retrospectiva anului 2009 se afla aici . Despre 2010 ce sa spun? A fost un an plin. Un an cu o multime de stari sufletesti. Un an cu o multime de evnimente. Nu stiu in ce ordine sa le iau. Stiu doar ca ianuarie ma gasea in plina sesiune si in plina indrgosteala!:D Februarie ma intampina destul de linistit, doar ca ma saturasem deja de iarna. Sfidam iarna prin fotografii. Cerseam primavara. Citeam. Apoi spre final revin cruntele dureri dentare! Martie ma gasea linistita. Nimic important, decat rafale de dureri dentare, dureri inexplicabile, din punctul meu de vedere pentru ca nu aveam carii! Aprilie ma duce la Buzau. Apoi acasa. Denistul "ma vindeca", scap de frica de dentisit totodata! Apoi, era ultima luna in care eram studenta. Momente de tristete acuta pentru mine. Apoi ii scriam tatei niste lucruri care l-au facut sa lacrimeze si sa se simta mandru de mine:D si mai ales sa-mi spuna asta!:P Si apoi eram indragostita pana peste urechi:)) Mai ma face sa ma re-re-re-re-reindragostesc de Brasov. Apoi a fost luna in care am devenit absolventa. Luna in care mai aveam putin si ma mutam la bibilioteca:)). A fost ziua mea cea mai frumoasa si cea mai plina! Eram ingorzitor de obosita pentru ca mergeam la munca, la biblioteca si noaptea invatam. Simteam ca nu se mai termina cateva saptamani:)) Tot in mai am fost in Bulgaria:X:X:X Iunie a fost luna cea mai plina. Mi-am dat licenta. Am si luat-o. Desi am fost dezamgita de nota pe care am luat-o la psihoterapie, desi eu si acum m-as razboi cu profesorii mei pentru lucrarea mea, care merita 9 mai mult ca sigur. A trecut! Ma trezesc bursc ca eu nu stiu ce imi doresc legat de "ce vreau sa fiu cand o sa fiu mare" . Plec la Vaslui unde ma tund baieteste, asta dupa ce una dintre dorintele din 2009 era sa-mi las parul luuung.:)):)) Ganduri peste ganduri. Temeri... Iulie ma lasa fara job, bine de fapt eu imi dau demisia dintr-un mediu care ma termina psihic. Ma duceam injurand acolo in fiecare dimineata, desi era usor ce faceam si nu pot sa spun ca munceam ca acum! Cautarea unui nou job. Interviuri peste intreviuri. invatasem deja frazele angajatorilor. Erau doua tipuri de angajatori: Primul imi spunea: "Mi-e mila sa te angajez pe postul asta, totusi ai o facultate terminata si mai e si la stat!" Al doilea imi spunea: "Nu ai experienta pe un post similiar nici macar 2 ani!" Nu tinea cont ca eu 3 ani am facut facultatea la zi si la stat. Nu-mi puteam permite sa ma angajez pe un post unde sa ma duc 8-9 ore la munca pentru ca se ducea naibii facultatea!!! Tot in iulie G. se evaporeaza. Motivul? Se comporta aiurea cu mine. Minte. Devine fals. Dar l-am lasat sa plece. Niciodata nu o sa tin un barbat langa mine, doar pentru a nu fi singura! August ma gasea cautandu-mi job. Nimic care sa fie ok. Nebunia de a pleca in alt oras. Stresul cu masterul. Nu stiam ce vreau. Ce sa fac. Pe final de luna accept sa ma duc in proba pe un post de casier kfc, asta cu ajutorul unui om:). Saptamana de proba a fost cea mai crunta din viata mea. Nu ma daptam. Nu-mi gaseam locul. Dar nu puteam abandona pentru ca aveam nevoie de job. Stresul ca nu am bani, ca vine chiria si altele ma inebunea. Ce era mai dureros era faptul ca mi se parea ca niciodata nu voi ajunge sa stiu ceva. Ca saptamana aia de pregatire o pierd, ca oricum nu-mi voi lua testele. Acolo o colega "veche" a sters cu mine pe jos si m-am simtit ultimul om. Asta ma ambitionat sa-mi iau testarile cu punctaj maxim. Si sa ajung la nivelul colegilor mei vechi. Septembrie ma gaseste semnand contractul de angajare devenind casier licentiat in psihologie. Ciudat si trist. Dar e un job, sper provizoriu. Ma adaptez. Incerc sa fac totul bine. Intru cumva intr-un normal. Cu tristete hotarasc sa nu dau anul asta la master, pentru ca nu stiu ce vreau! Apoi renunt la prietenia cu A. pentru ca ma satur sa fie psihologul meu si terapeutul meu, doar ea dorindu-si asta...Nu am regretat nicio secunda aceasta hotarare! Octombrie ma gaseste asteptand toamna. A fost cea mai frumaosa toamna. Am muncit mult. Aflu ca iau unul dintre cele mai importante teste din cadrul muncii cu 100%. Atitudinea tuturor colegilor si sefilor se schimba complet. Mi se arata incredere si asta ma face sa fac totul bine, desi nu-mi place ce fac. Noiembrie ma multumeste cumva cu gandul ca e mai bine sa aflu ce vreau sa fac cand o sa fiu mare, asta dupa 2 luni de intrebari si ganduri ca poate era ok sa ma duc la orice master indiferent daca imi placea sau nu. Decembrie imi aduce o stare nasoala, pentru ca mie nu imi plac sarbatorile si plus de asta e primul an in care nu eram cu ai mei... Acum sunt mai linistita. Mai ok.. Tot anul nu m-am despartit de lectura, de filme, de oamenii frumosi din viata mea am invatat sa comunic.Orele de dezvoltare personala m-au ajutat enorm. Multe filme si eu si camera foto devenim nedespartite:P M-a maturizat mult anul asta, dar in acelasi timp rad mai mult, sunt mult mai deschisa, mult mai vesela, ma bucur de orice lucru marunt. Ignor oamenii care nu-mi plac sau care incearca sa ma schimbe. Nu ma intereseaza conflictele de niciun fel... Ce apreciez enorm e faptul ca sunt sanatoasa:) . Nu stiu ce cuvinte sa scriu cand spun asta. Asta e cel mai important pentru mine in momentul de fata. Ma simt multumita de mine! Am incredere si cred in mine. Stiu ca pot si mai stiu ca o sa fie si bine cu toate:) si imi pastrez oamenii frumosi:) desi sunt putini... Ce vreau de la 2011? Sa raman sanatoasa, la fel de plina de viata si in primul si in primul rand sa-mi gasesc un alt job si sa ma inscriu la master... Voua va doresc sa fiti voi insiva si sa aveti vise:)

Eu si voi

Maine e Craciunul!?!!! Asa e! Mda. E primul data in care partea asta din an nu ma intereseaza! De ce? Nu am vacanta. Am tot muncit, pana si azi voi fi schimbul 2:(...e primul an in care nu sunt cu ai mei, in care bradul nu straluceste, colindele nu se aud, sarmalele si cozonacul nu exista! Deci nu... Probabil ca am ajuns si la o epuizare fizica si la un stadiu in care doar vreau sa dorm plus ca raceala din ultima vreme m-a amortit total! Nu sunt trista, pesimista, doar obosita si plin de dor:D... Evident de cateva zile gandurile imi stau doar acasa si la ai mei...Le-am trimis ieri ceva prin posta. Emotia lucrurilor reale (nu virtuale) nu se compara... Cum sunt varza cel mai probabil maine voi dormi...si voi recupera...si voi termina cartea pe care ma chinui sa o termin si ma simt frustrata ca sunt cuioasa ce urmeaza! De fapt vroiam sa va zic VOUA cateva lucruri aici. Nu stiu sa scriu mesaje, nu ma pricep la cuvinte mari as vrea doar sa va urez sarbatori fericite, linistite si calde! Sa va regasiti in caminul vostru. Sa fiti voi insiva! Sa fiti sinceri cu voi insiva sa iubiti si sa fiti iubiti si sa stiti ca totul depinde doar de noi insine! Cu drag, Eu:)

Imaginea si EU

Darias ma invita sa spun ce gandesc, ce simt, ce se intampla cu mine in fata imaginii de mai sus. Prima data orbserv cromatica. Mi-au placut dintotdeuna culorile inchise. Ma linistesc. Ma ajuta sa merg spre mine mai mult. Nu am crezut niciodata ca daca iti plac culorile inchise esti depresiv, desi da, am facut testul culorilor in facultate de ma saturasem... Apoi mi-au atras atentia lumanarile de langa pahar. Doua, desi paharul e unul. Din start e vorba de o poveste si de un om. E vorba de mine! Apoi, privesc paharul, el imi aminteste ca nu consum alcool. Ca nici macar nopti de amor nebun cu alcool nu au fost! Lumanarile cele doua de langa pahar mi se par linistite. Restul le percep ca fiind speriate! Oare nu cumva paharul le protejeaza pe cele doua? Doar pe cele doua? Primul cuvant care-mi vine in minte in fata imaginii este "vant". Habar nu am de ce? Apoi, incerc sa asociez imaginea cu ceva din trecutul meu. Cu ce? O privesc. Ma gandesc acasa. Acasa am vazut de cele mai multe ori pahare frumoase cu vin rosu in ele. Aproape mereu puse pe o masa cu fata alba. Si apoi mereu erau puse la vreun eveniment special din familie...indiferent ca era trist sau pozitiv...era eveniment special, altfel lipseau paharele frumoase cu vin in ele. Erau pahare cu vin! Lumanarile ma pun in fata fricii mele de moarte. De ce mi-e frica? Nu stiu exact. Nu stiu exact cum percep moartea. Nu stiu exact cum ma percep pe mine in ceea ce priveste acest subiect si in acelasi timp refuz sa ma gandesc la asta... ... Lumanarile sunt speranta si liniste! Multumesc, Darias!:) Post edit: Cand citeam ce-am scris cu scopul dea corecta, ma simteam ca la un curs de dezvoltare personala. La fel si acolo. Mi se punea o imagine in fata si de acolo pornea "cautarea prin mine"! Doamne, ce uram chestiile alea atunci. Ma rugam sa nu spune Monica:)):))...dar m-au ajutat enorm...si in final imi placeau mult, pentru ca asa ma cunosteam, vindecam, recunosteam, acceptam...eram EU cu toate:)

Bat campii, pur si simplu...

Stau si ma gandesc acum de ce am ajuns aici. De ce am dat postare noua. In fond nu am nimic de zis!!! Ca eu sunt pozitiva in 98% din viata mea nu mai e o noutate. Sunt bucuroasa, cu zambetul pe buze aproape tot timpul. Daca nu e asa, se vede de la 10 km. Merg pe principiul ca daca sunt trista, oricum nu schimb nimic, dimpotriva. Motivele pentru care sunt eu trista sunt de cele mai multe ori impresonale. Gen: aflu ca cineva e bolnav si nu inteleg de ce. Ca s-a sinucis cineva pe care il cunosteam. Cand aud ca alti oameni au avut copilarie nefericita. In acelasi timp extrem de rar devin trista cand cineva e trist langa mine. Scot eu o prostie pe gura si il fac sa zambeasca, altfel nu are cum! Evident ca exista si motive personale pentru care sunt trista. Daca le-as scrie aici nu ar mai fi personale, asa ca... Pe bune, am senzatia ca bat campii aiurea, dar nici nu pot incheia postarea. Nu pot sa ii dau "deconectare". De ce oare? Pe FB vedeam diverse link-uri cu un accident, link-uri ce veneau de la fratele meu. Nu apasam pe ele din frica. Nu vroiam sa aflu nimic, desi stiam ca involuntar voi afla. Apoi, incercam sa nu vorbesc cu el, doar pentru a nu afla ceva. Stiam clar ca nu posteaza de nebun anumite link-uri. Si apoi mai e un aspect diferit la noi doi. El isi exteriorizeaza durerea, eu nu. Nu pot asta! Prefer sa tac, sa ma izolez, sa ma ascund, sa treaca si apoi sa nu vorbesc despre acel moment! Apoi vad un nume. Evident, incercam sa ma conving ca e confuzie de nume. Ma suna. Imi explica cum stau lucrurile. Moare un prieten intr-un accident de masina! Prieten bun al Danei (sora mea) si apoi un prieten de familie. Imi mai spune ca ea e trista! De cand ma stiu eu nu pot suna oamenii in asemenea momente. Evident in opinia multora pot parea nesimitia, nepasatoare, falsa. Nu pot, frate sa sun un om cand aflu ca are cancer, ca are un deces, ca i s-a intamplat ceva grav, nu pentru ca nu-mi pasa (imi pasa enorm) ci pentru ca nu am cuvinte. Pentru ca incep sa plang si nu fac decat sa-l fac sa se simta si mai rau. nNci macar pe mama nu o sun! Nu, la aspectul asta sunt varza. De asta nici azi nu am sunat-o pe Dana sau pe Cata (sotul ei). Nu stiam daca le pot spune ceva... Imi trebuie un timp sa ma obisnuiesc, sa treaca socul, sa ma pregatesc... si apoi sun, desi poate fi tarziu... M-a sunat ea! Nu stiu exact discutia. I-am spus doar ca stiu si ca imi pare rau. Ce ma UIMESTE pe mine la omul asta e faptul ca e puternic. Cand era adolescenta era o aiurita. O rebela. O inadaptata. Era altfel. Era vesela. Radea mereu. Cand se enerva plangea si tipa, era asa un 2 in 1... In copilarie ne-a traumatizat pe mine si pe "aia mici", adica fratii ei. Daca ramanea sa stea cu noi acasa, fiecare aveam locul nostru. Eu il aveam sub masa si ca sa fie totul ok, sa nu am timp sa ma plictisesc imi luam creioane, carioci si asa mazgaleam masa si peretii. Daca ramanema cu ea 3 ore, trei ore nu miscam! Era dictator! O uram toti! A plecat de acasa. Era asistenta medicala. Venea rar, dar cad venea ne aducea jucarii cadouri. Eu am in memorie limpede un dinozaur care a stat mult si bine pe frigider din cauza ca imi era frica de el, credeam ca daca apas pe cheita aia devine real, si el doar mergea! A trecut timpul. A plecat in Belgia cu o bursa. A ramas prin lume... S-a intors. Acum e avocat. Pe langa faptul ca e avocat e un om cu O mare. Nu spun asta pentru ca e sora mea, spun asta pentru ca are un suflet cat zece. Oricat de greu i-ar fi stie sa-ti spuna exact ce trebuie. Apoi e omul dur, direct si responsabil. Traieste viata intr-un ritm ales de ea, stie ca azi poate fi ultima ei zi din viata si mai stie ca daca suntem nervosi, cu intrebari fara raspunsuri, cu asteptari imense de la un SuperDumnezeu trece viata pe langa noi, iar ea spune clar si sincer "Sunt responsabila de ceea ce mi se intampla. Nu alege nimeni pentru mine, decat eu!" Nu o intereseaza parerea nimanui despre ea. Merge pe ideea ca nu vrea sa faca rau nimanui, ca vrea sa fie linistita si echilibrata. Sa ramana intact caminul ei si sa evolueze din punct de vedere profesional. Pentru mine e una dintre figurile feminine parentale, psihologul din mine acum:D:)). AM invatat cu timpul sa vorbesc deschis cu ea despre orice. E omul la care ma gandesc prima data cand o problema. E omul de care nu mi este rusine, e omul care imi spune: "Fa ce simti. E important ce-ti doresti tu, nu altii pentru tine!" Nu am final la postarea asta...Azi sunt un haos total. O apreciez enorm pe Dana. Sunt trista ca a murti C. si nu inteleg de ce e moartea e atat de cruda...si apoi se invart in capul meu o multime de intrebari care-l privesc pe Dumnezeu si apoi pe om!!! Dar, imi revin eu repede...ca nu schimb nimic daca raman asa!

Intrebari si despre mine

QED cu cateva zile in urma posta pe blogul ei cateva intrebari care mi-au placut. Acum, nu stiu cum se face ca am reusit sa racesc cumplit, e record pe anul asta. Ma doare gatul tare de tot. Si ca totul sa fie minunat m-a apucat si o tuse seaca de simt ca-mi ies plamanii din mine. Mi s-o trage de la munte oare? De la partia aia nenorocita? De la faptul ca am stat cu hainele ude pe mine catva timp? Nu stiu, dar cert este ca nu pot vorbi si ca ma omoara tusea...frumos!:)) Revenim la intrebarile de care va spuneam, asadar avem: 1. Sa incepem prin a povesti despre simplele placeri de zi cu zi... O sa le iau pe rand: Mirosul de somn imi place. Imi place cand sunt schimbul doi la munca si ma trezesc fara alarma si am timp sa-mi simt mirosul de somn. Apoi imi plac diminetile lungi cand deschid fereastra (indiferent de anotimp) si beau cafeaua sau ceaiul intr-o liniste completa. Fac asta de ceva ani...e momentul meu cu mine:). Dar nu se intampla in fiecare dimineata (bine, la mine dimineata inseamna si 12, adica la pranz:D) ci doar uneori. Imi place dusul din fiecare seara:). Imi place cand ziua imi da cateva minutele in care deschid o carte si uit de tot ce a fost negativ in ziua respectiva! Aceste placeri pentru mine sunt profunde si parca, intr-un mod ciudat sunt atat de ale mele! 2. Sa continuam sa punem in ordinea preferintei vreo 10 titluri de carti. Aici mi-e foarte greu, dar incerc. Nu pun o ordine anume, e doar ce imi amintesc acum, ce a ramas acolo adanc intiparit in sufletul meu. Ordinea e pur intamplatoare. 1. Shogun - James Clavell 2. Fight Club - Chuck Palahniuk 3. Conversatie la catedrala - Mario Vargas Llosa ( e unul dintre autorii mei preferati, dar cu mana pe inima va spun ca am citit ingrozitor de greu cartea asta, dar a meritat din plin) 4. In cautarea timpului pierdut - Marcel Proust 5. Invitatie la vals - Mihail Drumes 6. Fiul risipitor - Radu Tudoran 7. Mai presus de toate - Eric Knight 8. Marele Gatsby si Dulce e noaptea de Scott Fitzgerald 9. Jocul cu margele de sticla - Hermann Hesse 10. Numele trandafirului - Umberto Eco ...sunt atat de multe... ***aveam pe undeva recenziile sau gandurile mele despre cartile astea. Am sa le caut si am sa le postez. Cred ca ar fi interesant in primul rand pentru mine... 3. Chiar putem avea si-o lista cu carti ce vor trebui citite in viitorul apropiat? Da. Si am una. E in agenda. As lua agenda acum, dar e lumina stinsa si mi-e lene sa ma ridic :D 4. Trecand de la literatura la viata obisnuita..., cam cat am iubit in viata noastra si de cate ori? Cat am iubit si de cate ori? Stiu ca am iubit mai incolo de fiinta mea. A fost dureros de mult! Dureros de mult a fost cu prima persoana. Pe alta am iubit-o doar. Destul, incat sa se termine cu lacrimi!:D 5. In aceeasi nota...., ar fi interesant de aflat cam ce inseamna iubirea pentru fiecare dintre noi (nu definitia din dictionar). :) Eu cred in iubire. Ce inseamna penreu mine? Eu stiu ca iubirea are diverse stadii. De la haos, indragosteala, iubire la dependenta, obisnuinta si frica. Prefer varianta care imi convine mie: iubire = prietenie, sinceritate, comunicare, sex, incredere. Toate totale! Si ca toate cele de mai sus sa fie, depinde doar de cei doi oameni care formeaza o relatie. Am vorbit despre iubire din perspectiva unui cuplu. Iubirea pentru parinti, frati, persoanele speciale - se naste pur si simplu, te trezesti cu ea si iti place sa traiesti cu ea mereu. Esti dependent cumva de ea! E legatura ta permanenta cu cei pe care ii iubesti! 6. In continuare mi-ar placea sa citesc care a fost cel mai frumos gest, de care suntem mandri si care a fost fapta de care ne este rusine? Gest de care sunt mandra - mi-am dat manusile din maini unui barbat care avea mainile invinetite si intepenite de frig incat nici nu si le putea baga in buzunar! M-am gandit zile intregi ce anume m-a determinat sa fac gestul respectiv. Cert e ca nu stiu nici acum, dar stiu ca am fost multumita sufleteste si mi-au dat lacrimile cand mi-a spus multumesc! Gest de care imi este rusine - Nu am facut un gest de care imi este rusine. Am spus cateva cuvinte pe care le regret si de care imi este rusine si acum, dupa cativa ani. Persoana caruia i-am spus acele cuvinte e tata! 7. Interesant ar fi de aflat si topul cu primele 5 filme care v-au marcat... privirea, sufletul, mintea? Si aici imi este teribil de greu! Ar fi: Insomnia. Arnie. Babel. Iluzionistul. A Beautiful Mind. Gladiatorul. Agora. etc. 8. Sau a primelor 5 feluri de mancare care fac papilele gustative sa tresalte? Nu stiu exact. Imi place inghetata. Imi plac cartofii fierti(asa simpli) cu otet. Rosiile. Muraturile - pe astea le-as manca si cu dulciuri cred:)) 9. Chiar..., ce colectii aveti? Acum? Cercei, pixuri si creioane. Inainte: timbre, monezi, nasturi, servetele, pietre, agrafe de par. 10. O culoare preferata? Doua se poate? Verde si negru. 11. O aroma imbatatoare? Nu stiu exact. Imi place mirosul de protocala. 12 Ce tip de alcool beti intotdeauna cu placere...? La capitolul masini, alcool si echipe de fotbal stau foarteeee prooossst:)) 13. Care ar fi fondul muzical sau tipul de muzica care va incanta auzul? De la clasica, la folk. De la folk la rock. De la rock la rock alternativ. De la rock alternativ aici( ii tot dau repeat) : Asadar, QED, iti multumesc! Mi-a facut placere:)

Mogosoaia

Palatul Mogoşoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul oraşului Bucureşti. Complexul conţine clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeţi, gheţăria şi cavoul familiei Bibescu, precum şi biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curţii. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit.

Palatul Mogoşoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.

Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior şi la un alt palat al domnitorului, construit anterior de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcţiei nu este cunoscută, dar se ştie că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.

După 1714, când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu întreaga sa familie, întreaga avere a familiei a fost confiscată de otomani iar palatul a fost transformat în han. Răscumpărat de domnitorul Ştefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului şi a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea.

Palatul a fost devastat de otomani în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, deoarece marele ban Nicolae Brâncoveanu ţinuse partea ruşilor în conflict. O nouă distrugere a palatului a avut loc cu ocazia revoluţiei din 1821 când ultimul urmaş al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, a fugit la Braşov şi clădirea a fost ocupată de panduri. După moartea lui Grigore în 1832, palatul a rămas moştenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat şi, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut în familia acestuia şi a fost renovat între 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit şi cavoul familiei în parcul palatului, şi vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat în continuare de familia Bibescu care, însă, s-a mutat în vila cea nouă iar clădirea veche a rămas nelocuită. Aceasta până în 1911, când Maria-Nicole Darvari a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soţiei acestuia, Martha.

Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului începând cu anul 1912. În timpul Primului Război Mondial, lucrările de renovare au fost frânate de alte distrugeri suferite în urma bombardamentelor germane. În perioada ocupaţiei germane a Bucureştiului şi a sudului României, prinţesa Martha Bibescu a rămas în capitală, ocupându-se de spitalul reginei Maria şi locuind o vreme chiar în palat.

Revenită în ţară după ce plecase la Londra, acuzată fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrările de renovare după 1920, cheltuind mare parte din averea adunată din cărţile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, în 1927, unele lucrări interioare continuând, însă, până în 1935.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, palatul a fost loc de întâlnire al diplomaţilor aliaţi, fiind, pentru câteva luni, închiriat legaţiei elveţiene din România. După 6 martie 1945, moşia a fost naţionalizată forţat de guvernul comunist, Martha Bibescu obţinând de la autorităţi declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deţinea. Prinţesa a plecat însă definitiv din ţară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina şi soţului ei, Dimitrie Ghika-Comăneşti.

În 1949, palatul a fost şi el naţionalizat, Valentina şi Dimitrie Ghika-Comăneşti fiind arestaţi. Până în 1957, clădirea a fost devastată şi devalizată, colecţiile de artă fiind furate şi dezmembrate. Abia în 1957 palatul a devenit sediul secţiei feudale a Muzeului Naţional de Artă, fiind restaurat începând cu 1977.

În prezent, Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească şi este un important punct de atracţie turistică.

***Informatii de pe wikipedia.org

O sa vina?

Toamna a plecat definitiv! A vrut sa ii lase loc iernii:), dar ea, iarna nu vrea sa mai vina. Cel putin la Bucuresti nu vrea deloc sa vina...si eu vreau sa vina!!!

Toamna de anul asta a fost superba, a lasat umbre in sufletul meu , umbre atat de frumose, de pline, de prifunde!!! Toamna asta nu m-a amortit!

De ce iubesc toamna si astept iarna? Cred ca mi-e frica de faptul ca iarna nu ii va lasa loc primaverii cand trebuie!

...si umbrele toamnei se vor stinge...

nicu alifantis - umbra

AZI si MAINE

M-am nascut. Pur si simplu, am aparut... Am inceput sa cresc...pentru ce avea sa fiu! Am invatat sa vorbesc pentru a se bucura parintii mei! Am invatat sa pasesc pentru a-mi croi cat mai clar drumul vietii! Am luat incet si stingher un creion din penarul fratelui meu si am inceput sa mazgalesc tot ce imi iesea in cale! Apoi am crescut un pic. Papusile erau "oamenii" carora le creeam haine din tricourile mele! Asta nu ma multumea. Am deschis intr-o zi sifonierul surorii mele si m-am imbracat intr-o rochie inflorata, apoi rochiei i-am adaugat o esarfa; erau asa frumoase, impreuna rochia si esarfa... Apoi, plina de curiozitate si entuziasm, ma indreptam spre cei mari. Ii puneam sa ma invete sa citesc... Se uitau ciudat la mine. Inca nu venise vremea sa invat literele pentru a-mi citi sufletul in carti! Apoi imi doream sa descopar, si credeam ca asta se poate face doar daca ai sansa sa te deplasezi cat mai repede dintr-un loc in altul, si am invatat sa merg pe bicicleta; pe o bicleta mare de tot, din cauza careia si acum genunchii mei au cicatrici! ... Azi scriu la intamplare, imi las imaginatia sa curga... Maine as vrea sa scriu povestile din sufletele oamenilor, pentru a le arata lumii intregi! Azi zambesc! Maine voi face oamenii sa zambeasca! AZI ma pregateste pentru MAINE! Aleg sa imit lucrurile care mi bucura sufletul! Aleg sa bucur oamenii din jurul meu prin insasi neputinta de a crea... ceva perfect! Maine ma voi hrani cu ceea ce am creat... Maine ma voi regasi in "creeatiile mele"... Si asta... Doar pentru ca suntem Bucati din Marele Artist!

Dorinte si amintiri din copilarie

A venit vremea sa-mi iau revansa. Voi ibncerca sa fac lepsele pasate, asta daca le mai tin minte pe toate:P Adelin ma roaga sa spun 5 dintre dorintele mele cele mai ascunse. Hmmmm, sunt cam ireale, dar in fine: 1. sa nu se mai nasca bebelusi nedoriti

Lost

Christina Aguilera - You Lost Me

Prima betie

Ca nu beau se stie. Ca nu fumez se stie. Ca niciodata nu m-au tentat astea se stie...sau se stia:D

Imi amintesc ca iarna trecuta cineva mi-a dat o leapsa in care sa povestesc cum m-am imbatat prima data. Dar eu nu ma imbatasem niciodata, asa ca nu aveam ce povesti!:D

Nu sunt mandra de ce-am facut aseara sau noaptea trecuta, dar cine a zis ca trebuie sa postam doar lucrurile minunate despre noi? Si apoi, de cine o sa rad eu la batranete, daca nu de mine:))

Asadar sa o luam cu inceputul...

La Paste am baut un pahar de vin amestecat aiurea cu bere. Oprea lui Lucian(fratele meu). Atunci mi s-a facut rau, dar mi-a trecut repede. Stiu doar ca mama ramasese traumatizata de: "Mi-as fi tras-o cu Bogdan, dar nu am avut unde!":)) Ehe, valurile vietii:D. Eu nici acum nu cred ca i-am zis asta mamei, dar in fine...

Aseara am facut friptura. Asa ne-a apucat pe noi...Am pus vin in friptura aia. A iesit delicioasa. Am mancat, eu si colegii mei de apartament...si toate bune. Am mai citit, am facut curat, a venit un prieten putin la mine, a plecat ... Nu imi amintesc cum am ajuns in bucatarie sa bem. Pur si simplu! Cert e ca eram curioasa, daca ma imbat:)):))

Nu stiu cand m-am imbatat. Stiu doar ca radeam ca o cretina, radeam fara rost si cu o pofta nebuna. Nu imi amintesc ce-am zis sau ce-am facut. Stiu atat ca la un moment dat ma durea capul teribil, rau de tot. Mai stiu ca B. imi zice: "Monica, vreau sa te vad in 4 labe!" Atat mi-a trebuit. I-am zis ca beau oricat si in 4 labe nu ajung. Orgoliu:)). Nu am ajuns in patru labe, dar imi tremurau teribil genunchii!

Ce tin minte era faptul ca ma durea capul, ca vedeam obiectele ciudat si ma speriam. Imi aminteam de schizofrenicii, maniacii, paranoicii de la Obregia, unde facusem practica in facultate. Ma gandeam ca voi ajunge ca ei...chestia asa imi provoca o frica paralizanta; odata initializata frica aceea in mine, corpul si mintea mea simteam nevoia sa fumez. Eu care nu am fumat niciodata!

Dupa putin timp imi simteam capul de sticla si cu multe bilute in el. Bilutele se miscau si asta ma termina, aveam senzatia ca inebunesc. Asta nu ma oprea sa rad ca proasta din orice...

Nu imi amintesc cat de mult am baut...stiu doar ca imi era teribil de rau.

A venit vremea sa mergem la culcare. Am descoperit ca nu am putere sa merg, sau sa tin obiecte in mana. Replica mea a fost: "Mama, ce lipsa de calciu am, trebuie sa manac branza!":)):))

Am ajuns in camera mea. Aici totul se invartea cu mine, obiectele isi schimbasera locul. Mi se parea murdar si ma simteam murdara si neputincioasa...imi era cumva frica, dar o frica amestecata cu rusine...Nu stiu sa explic fenomenul.Ma gandeam la ce ar spune tata despre mine:))

Am adormit putin. Am visat ceva cu tenta pronografica, teribil de reala. A fost un vis extrem de aproape de realitate, cel putin asa l-am perceput eu. M-am trezit. Ma durea capul, nu stiam pe ce lume sunt...Asta ma speria. Ma enerva ingrozitor faptul ca eu nu mai pot avea control asupra mea, ma gandeam la dependentii de alcool...ma speriam...Poti inebuni usor!

Am vomitat. Asta m-a ajutat sa ma simt mai bine! Simteam acut nevoia sa am control asupra mea. Sa-mi pot controla actiunile. Sa nu se mai invarta totul in jurul meu, sa nu mai ametesc si sa nu-mi mai fie rau. Ma durea trupul...Ma mustra constiinta, imi era rusine de mine si cu mine. Ma revoltam cumva pe trupul meu, ca parca nu era atat de puternic cum credeam eu:))

Am facut un dus rece. Cu apa foarte rece. Ma intepa inima! Dar mi-am revenit. Am inceput sa nu mai ametesc. Sa nu se mai miste obiectele. Imi era rau, dar vedeam bine si puteam gandi limpede.

Am adormit. Dupa trei ore ma trezesc. Mi se parea ca dormisem 3 zile si imi era o foame ingrozitoare. Mananc. Fac iar dus, cald de data asta si ma culc iar. M-am trezit ok, ma durea capul putin. Ne-am urcat in masina si am plecat la Palatul Mogosoaia. Asa ne-a apucat pe noi...

Mi-au inghetata mainile pe aparat:)...dar sunt fericita:)

Post betie: B. m-a filmat. Aratam groaznic. Vorbeam si nu se intelegea nimic. Nu mai vreau sa mai beau vreodata. Mi-a fost de ajuns sa ma autoconving ca femeia beata e cel mai dizgratios lucru de pe pamant si plus de asta pe mine nu ma reprezinta!!!

Ps. Scuze pentru cei care au o problema cu detaliile...:))

Autoportret

Prietenii mei imi spun ca sunt funny in poze:)):))

M-am obisnuit cu asta pentru ca eu nu pot sta frumos la poze. ies stamb. Aiurea. Adica nu pot sta normal in poze. Normal din perspectiva lor, pentru ca mie nu imi place sa fiu pozata pentru ca ies urat, desi am o multime de poze in care apar. Extrem de rar spun: "fa-mi o poza!"

90 % dintre pozele cu mine sunt facute de...mine. Cateva dintre ele imi plac. Cateva dintre ele ma redau complet...

Apus

Weber - Invitatie la dans - pian Asculta mai multe audio diverse Cred ca v-am mai spus ca ma fascineaza apusurile. Nu stiu de ce? Poate pentru ca niciodata nu reusesc sa prind un rasarit, pentru ca nu ma pot trezi, sau pentru ca de fiecare data il ratez, sau pentru ca nu-mi place cum l-am pozat!?!!! Am multe fotografii cu apusul, am extrem de putine si proaste cu rasaritul. Eram adormita, cum sa iasa fotografiile ok??? Mi-am propus sa plec la mare si sa stau pe plaja sa prind rasaritul? Mi-am propus asta de ceva vreme, dar oare cand se va intampla??? Apusul de mai sus isi facea aparita in Bucuresti intr-o zi de toamna superba. Eu eram la etajul 10, l-am surprins. S-a terminat repede. Am ramas uimita cat de repede se termina apusul in Bucuresti. Parca acolo, acasa dureaza mai mult?!!! Si parca totul e un dans intr-o liniste ideala!

EA imi lipseste...

...plecam spre Bucuresti ca de obicei intr-o dimineata pe la orele 6. Nu ieseam niciodata din casa fara sa ma duc la EA. O gaseam citind. Ii spuneam: "Ai grija de tine, ne vedem de Mos Craciun. Pana atunci vorbim la telefon. Sun cand ajung!" Ma imbratisa, ma pupa si imi dadea cativa banuti, atat cat avea EA. O refuzam mereu si mereu imi spunea: "Monica, ne suparam!" Luam banutii si plecam. Iesea mereu cu mine. Ma conducea pana la ultimul pas... ...dar in dimineata aceea nu mi-a zambit, nu mi-a spus nimic. Mi-a dat mai multi banuti ca de obicei si mi-a spus: "Nu stiu daca ne vedem de Craciun, dar sa fii tu sanatoasa. Ai grija mare de tine!" Nu m-am gandit niciodata la cele spuse de ea, la cele spuse in dimineata aceea cand ea mi-a spus cuvintele de mai sus, parca rupta de realitate si parca a fost o imbratisare lunga urmata de un oftat si mai lung... Dupa o luna mama imi spune ca EA e in spital. E bolnava. Doctorii nu ii dau sanse. Tot mama mi-a spus ca vrea sa ma vada. Am tot amanat pentru ca aveam examene, pentru ca speram ca isi va reveni ca de fiecare data cand se interna... EA crescuse 13 nepoti. EA era puternica. EA era linistita, calda si inteleapta. Nu o pot descrie in cuvinte... Acum doi ani, exact ca intr-o astfel de noapte imi suna telefonul insistent. Ma sunau ei sa ma intrebe daca sunt ok. Niciodata mama, I, M nu ma sunau la 1 noaptea sa ma intrebe daca sunt ok. Mi-am dat seama ca EA nu mai era. Mama mi-a spus asta: "A vrut sa te vada, te-a tot chemat si a tot povestit despre tine cu o mandrie de neinchipuit. Vezi ce faci cu examenele si incearca sa ajungi acasa!". Am spus: "Mama..." si am inceput sa plang si i-am inchis telefonul mamei pentru ca ma simteam prost, nu credeam si nu acceptam ideea. M-a tulburat vestea. A urmat o noapte in care am plans, in care mi-am terminat proiectele pentru facultate, le-am trimis pe mail, m-am asigurat ca totul e in regula si am laut trenul spre casa. Eram ravasita, eram revoltata, eram dificila! A fost cel mai lung drum din viata mea. Un drum de 6 ore in care m-am autoconvins ca era normal sa moara, ca se chinuia, ca era bolnava, ca toti ne vom duce la un moment dat, ca..., ca..., ca... Un moment m-am pus in locul mamei. Mi s-a facut o frica teribila...nu am putut si ma tot intrebam de unde are femeia asta (mama) atata putere!!! Am ajuns in gara. Fratele meu a venit dupa mine. Nu am vorbit nimic. A fost cea mai crunta tacere din viata mea. Nu vroiam sa aflu detalii. Nu vroiam sa aflu nimic. Nu ma interesa nimic. Acasa...Nu era acasa. Era ciudat totul. Erau lumini. Era frig. Am plecat la bucatarie. Nu era nimeni. Erau lumanari, tot felul de obiecte...era tristete. Ma simteam ciudat. Nu vroiam sa vad pe nimeni! m-am dus in camera ei. Prima reactie a fost sa strang toate pozele din camera respectiva, pcu noi si EA. Era prea crunta durerea ca sa o pot vedea. Nu credeam ca EA nu mai e. Nu avea cum!!! O vad pe sora mea. Nu ii spun nimic. Il vad pe tata nu ii spun nimic. Nu puteam vorbi. Nu ma interesa nimic. Vine mama si imi spune: "Nu vrei sa o vezi?" I-am raspuns dur si raspicat: "NU". Am iesit afara. Aveam nevoie sa fiu singura. Ma enerva totul. Ma enerva ca erau multi oameni in casa, in curte, ca era agitatie, tristete. Am inconjurat casa de vreo sapte ori. Ma plimbam si incercam sa imi fac curaj sa urca scarile. Nu aveam putere. Ma enerva lumina din camera unde era; din camera unde se tineau mortii. Nu acceptam. Nu aveam cum! La un moment dat sora mea vine si imi spune: "Ce vrei sa faci, trebuie sa accepti, pentru toti e dificil, nu e normal sa nu vrei sa o vezi!" De fapt pe ea o intriga faptul ca refzuam sa o vad, nu ca nu aveam puterea de a o vedea. In acelasi timp in mine era o lupta. Cumva ii acuzam pe toti cei de acasa, care fusesera in preajma ei. Mi se parea ca nu au avut grija de ea, ca nu au facut tot posibilul... .... Trupul imi era tot mai greu! Intru in hol. Nu puteam sa ma uit spre camera unde era pusa. Vedeam toiagul arzand intr-o liniste morbida. Ma speria. Ii zaresc mainile care ma fac sa ii spun mamei: "Nu e ea. E altcineva. Esti sigura ca e bunica?" Mama m-a privit ciudat, a venit m-a luat in brate, a crezut ca am luat-o razna si mi-a spus: E ea, accepta. E ea. Nu avem ce face. Nu putem face nimic!" Mi se parea ca mama e prea linistita. Ma enerva asta. Ma scotea din minti. De fapt ea era prea socata ca sa mai poata avea reactii si incerca sa ne ajute pe noi, copii ei... ... In camera aceea era EA. O EA de care imi e dor in orice moment. De care mi-o amintesc mereu. Mi-e frica sa ma uit la poze. Mi-e frica sa las amintirile sa curga pentru ca inca dor unele momente. Cred ca nu am trecut nici acum peste acel moment. Cred ca nici acum nu m-am obisnuit ca ea nu mai e! De asta nu vorbesc niciodata despre ea, pentru ca mereu imi dau lacrimile! Imi e dor cum eu aveam 20 de ani, ma intorceam de la Bucuresti, dadeam iama in patul ei vechi cu cearceafuri din bumbac moale ce aveau un miros de vechi si curat in acelasi timp. Povesteam cu ea cate-n luna si stele. Imi era draga. Imi placea sa o vad rugandu-se cu o simplitate uimitoare. Imi placea sa o vad cum povestea despre bunicul si cum ii dadeau lacrimile cand facea asta. Imi placea si o admiram cand spunea: "De ce sa nu ne vedem noi de ale noastre, de ce sa avem noi treaba cu altii?" Imi e dor de placintele ei. Imi e dor de cum ma invata sa gatesc si cum imi spunea intr-un fel prospriu: "Dragostea trece prin stomac. Oricat te-ar iubi daca nu ii gatesti bine, nu il trage inima sa vina acasa!" Era atat de dulce cand spunea asta! Imi e dor cum mereu avea dulciuri si ii asa ii apropia pe starnepoti de ea:) Mereu bebelusii din familia noastra meregau la ea. Si cand ii intrebam de bunica iti spuneau: "Hmmmm, yaaaamiiii!" Imi e dor de atat de multe... Imi e dor de EA...atat de dor si imi lipseste mult! Mamei cred ca ii lipseste de 100 de ori mai mult decat mie...:( Imi e dor...si s-au dus atat 2 ani, si dorul a ramas...si parca e mai mare!...

Roman????

Ma enerveaza ideea asta de 1 decembire cand fiecare roman care nu are habar de istore, care a votat un cretin, asa brusc se trezeste ca e roamn si ii bate patriotismul in corp!!! Mi se rupe. De ce nu isi aduc aminte de Romania si in alta zi, nu doar azi cand se dau carnati cu fasole gratis, cand mascaricii din guvern rad precum cretinii si ce pot ei sa faca, decat sa promita nene, atata pot ei!!! Deci, nu vreau la multi ani, nu vreau nimic... Si azi imi urla in urechi cuvintele acestui om pe care il admir: