Eu impreuna cu o raceala crunta, cu un gat ragusit cu un nas "bogat", cu dureri de cap va urez:
LA MULTI ANI!
Cu drag,
... e cald si bine aici! E AMALGAM COLORAT:)
Eu impreuna cu o raceala crunta, cu un gat ragusit cu un nas "bogat", cu dureri de cap va urez:
LA MULTI ANI!
Cu drag,
Darias ma invita sa spun ce gandesc, ce simt, ce se intampla cu mine in fata imaginii de mai sus.
Prima data orbserv cromatica. Mi-au placut dintotdeuna culorile inchise. Ma linistesc. Ma ajuta sa merg spre mine mai mult. Nu am crezut niciodata ca daca iti plac culorile inchise esti depresiv, desi da, am facut testul culorilor in facultate de ma saturasem...
Apoi mi-au atras atentia lumanarile de langa pahar. Doua, desi paharul e unul. Din start e vorba de o poveste si de un om. E vorba de mine! Apoi, privesc paharul, el imi aminteste ca nu consum alcool. Ca nici macar nopti de amor nebun cu alcool nu au fost!
Lumanarile cele doua de langa pahar mi se par linistite. Restul le percep ca fiind speriate! Oare nu cumva paharul le protejeaza pe cele doua? Doar pe cele doua?
Primul cuvant care-mi vine in minte in fata imaginii este "vant". Habar nu am de ce?
Apoi, incerc sa asociez imaginea cu ceva din trecutul meu. Cu ce? O privesc. Ma gandesc acasa. Acasa am vazut de cele mai multe ori pahare frumoase cu vin rosu in ele. Aproape mereu puse pe o masa cu fata alba. Si apoi mereu erau puse la vreun eveniment special din familie...indiferent ca era trist sau pozitiv...era eveniment special, altfel lipseau paharele frumoase cu vin in ele. Erau pahare cu vin!
Lumanarile ma pun in fata fricii mele de moarte. De ce mi-e frica? Nu stiu exact. Nu stiu exact cum percep moartea. Nu stiu exact cum ma percep pe mine in ceea ce priveste acest subiect si in acelasi timp refuz sa ma gandesc la asta...
...
Lumanarile sunt speranta si liniste!
Multumesc, Darias!:)
Post edit: Cand citeam ce-am scris cu scopul dea corecta, ma simteam ca la un curs de dezvoltare personala. La fel si acolo. Mi se punea o imagine in fata si de acolo pornea "cautarea prin mine"! Doamne, ce uram chestiile alea atunci. Ma rugam sa nu spune Monica:)):))...dar m-au ajutat enorm...si in final imi placeau mult, pentru ca asa ma cunosteam, vindecam, recunosteam, acceptam...eram EU cu toate:)
Palatul Mogoşoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul oraşului Bucureşti. Complexul conţine clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeţi, gheţăria şi cavoul familiei Bibescu, precum şi biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curţii. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit.
Palatul Mogoşoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.
Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior şi la un alt palat al domnitorului, construit anterior de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcţiei nu este cunoscută, dar se ştie că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.
După 1714, când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu întreaga sa familie, întreaga avere a familiei a fost confiscată de otomani iar palatul a fost transformat în han. Răscumpărat de domnitorul Ştefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului şi a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea.
Palatul a fost devastat de otomani în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, deoarece marele ban Nicolae Brâncoveanu ţinuse partea ruşilor în conflict. O nouă distrugere a palatului a avut loc cu ocazia revoluţiei din 1821 când ultimul urmaş al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, a fugit la Braşov şi clădirea a fost ocupată de panduri. După moartea lui Grigore în 1832, palatul a rămas moştenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat şi, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut în familia acestuia şi a fost renovat între 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit şi cavoul familiei în parcul palatului, şi vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat în continuare de familia Bibescu care, însă, s-a mutat în vila cea nouă iar clădirea veche a rămas nelocuită. Aceasta până în 1911, când Maria-Nicole Darvari a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soţiei acestuia, Martha.
Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului începând cu anul 1912. În timpul Primului Război Mondial, lucrările de renovare au fost frânate de alte distrugeri suferite în urma bombardamentelor germane. În perioada ocupaţiei germane a Bucureştiului şi a sudului României, prinţesa Martha Bibescu a rămas în capitală, ocupându-se de spitalul reginei Maria şi locuind o vreme chiar în palat.
Revenită în ţară după ce plecase la Londra, acuzată fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrările de renovare după 1920, cheltuind mare parte din averea adunată din cărţile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, în 1927, unele lucrări interioare continuând, însă, până în 1935.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, palatul a fost loc de întâlnire al diplomaţilor aliaţi, fiind, pentru câteva luni, închiriat legaţiei elveţiene din România. După 6 martie 1945, moşia a fost naţionalizată forţat de guvernul comunist, Martha Bibescu obţinând de la autorităţi declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deţinea. Prinţesa a plecat însă definitiv din ţară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina şi soţului ei, Dimitrie Ghika-Comăneşti.
În 1949, palatul a fost şi el naţionalizat, Valentina şi Dimitrie Ghika-Comăneşti fiind arestaţi. Până în 1957, clădirea a fost devastată şi devalizată, colecţiile de artă fiind furate şi dezmembrate. Abia în 1957 palatul a devenit sediul secţiei feudale a Muzeului Naţional de Artă, fiind restaurat începând cu 1977.
În prezent, Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească şi este un important punct de atracţie turistică.
***Informatii de pe wikipedia.org

Am multe fotografii cu apusul, am extrem de putine si proaste cu rasaritul. Eram adormita, cum sa iasa fotografiile ok???
Mi-am propus sa plec la mare si sa stau pe plaja sa prind rasaritul? Mi-am propus asta de ceva vreme, dar oare cand se va intampla???
Apusul de mai sus isi facea aparita in Bucuresti intr-o zi de toamna superba. Eu eram la etajul 10, l-am surprins. S-a terminat repede. Am ramas uimita cat de repede se termina apusul in Bucuresti. Parca acolo, acasa dureaza mai mult?!!!
Si parca totul e un dans intr-o liniste ideala!