BlogJuanul MEU

De cateva zile s-a incheiat votarea pentru concurentii de la concursul "Esti un BlogJuan amuzant sau romantic?" de pe blogjuan . Au ramas 10 finalisti , cate 5 din fiecare categorie. In articolul de  aici va spuneam ce inseamna pentru mine partea romantica dintr-un baiat (barbat) sau partea amuzanta a acestuia.

La inceput le-am citit povestile tuturor participantilor. Parerea mea PROPRIE =  amuzanti ieftini, hazi si superficiali. Cred ca doar 3 tipi au fost care m-au facut sa zic: hmmm asta merge! Nici baietii romantici nu au fost wow. Multi erau siroposi. Se chinuaiu sa scoata cuvintele, frazele, ideile romantice din ei. La unii dintre ei am avut senzatia ca pur si simplu te implorau sa ii vezi romantici sau amuzanti, in functie de categoria pe care o alesesera. Doua povesti din categoria romanticilor mi-au placut. Atat! Doua fara povestea concurentului pe care eu il voi sustine. Pentru ca al meu concurent nu spune o poveste, nu se chinuie sa-mi arate ca el a umblat un oras intreg ca sa caute un trandafir sau cea mai suuuper cofetarie pentru a o duce pe EA de care era indragostit pana la Dumnezeu si inapoi sau alte asemena "minunatii" romantice care ar trebui sa ne dea pe spate.

Concurentul pe care eu il sustin isi pune intrebari sincere cu privire dragostea adevarata sau durerile mari ale oamenilor. Ca e inca "mic" sa afle lucrurile mari ale lumii, traite de oamenii mari...

Dar da, concurentul meu nu e mic, e mai MARE decat poti sa crezi. Si iti si dovesdesc. Prin asta: "Am invatat pana acum ca timpul este scurt si ca fiecare actiune trebuie sa isi aiba rostul ei. Am invatat ca fiecare piatra este acolo cu un motiv, si daca nu pot sa trec peste ea, atunci trebuie sa invat sa o mut, nu sa o ocoloesc." 

Nu m-am gandit ca il sustin pentru ca imi impartaseste o pasiune; o pasiune care ma hraneste pe mine ca si amator. Nu il sustin pentru ca el incearca sa investe...dar il sustin pentru ca el este capabil de multe si mai ales este constient si isi asuma responsabilitatea pentru fiecare gram din capacitatea pe care o detine.

Nu merg pe ideea ca este fotograf genial. Nu sunt genul de om care sa incep sa pledez precum cei care mai au putin si pupa picioarele celui care da sentinte sau hotaraste o anumita situatie. Nu merg pe ideea ca da pe spate cu fotografiile lui. Nu merg pe ideea ca el chiar face ceva ce altii fac asa doar pentru ca e cool sa spui ca esti pasionat de fotografie. 

Eu percep pasiunea ca implicare, sete, invatare, nevoie, autoeducare. Daca apas pe un buton al unui aparat, daca merg cu ditamai aparatul spanzurat de gat nu inseamna ca sunt fotograf. 

El apasa pe un buton. Apasa pe un buton cu degetul, dar si cu sufletul ... pentru ca el incearca sa ne spuna povesti prin fotografiile pe care le face!

Merg pe ideea ca el are poveste in fotografiile lui si pentru mine asta spune totul. Am spus de nenumarate ori ca poti veni cu cea mai tare aparatura de pe Terra, imi faci o fotografie ultra-mega profesionista. Perfecta. Eu cu putinele mele informatii in ceea ce priveste fotografia spun neah daca ultra-mega fotografia ta profesionista nu are poveste. Nu ma misca. Nu imi transmite acel "ceva" din tine care te vrea artist.

Concurentul pe care il sustin reuseste cu multe din fotografiile sale sa ma faca sa tac...sa ma uit in mine...si...sa il admir!

Cred cu inversunare ca pentru povestile din fotografiile pe care el le face merita sa mearga la Paris. Sa-mi aduca de acolo povesti, pentru ca Paris e unul dintre visele mele obsesive si ...neimplinite!!!

Si da, dincolo de pledoaria mea... ador modestia lui!:)

Concurentul pe care eu il sustin din toata inima este: Alex Dima. 

Aici ii puteti afla randurile, dar si fotografiile cu care pe mine m-a convins ca merita sa castige competita. Ma implic in concursul asta cu tot sufletul, desi cred ca nici macar un sfert din concurenti nu au stiut ca sunt in juriu...si da, eu imi doresc ca Alex Dima sa castige!

Alex, succes!:)