Copilaria e una dintre etapele vietii extrem de importanta. Factorii unei dezvoltari psihice normale se afla din plin in aceasta etapa. Putini parinti constientizeaza asta, din pacate! O sa ma intreb mereu de ce aparitia unui alt copil intr-o familie "cere" sau "necesita" ingorarea celuilalt?
De multe ori am vazut mamici ca un carut cu bebe si langa ea mai merge un copil de 3, 4 sau 5 ani. Involuntar analizez situatiile. Orice ar spune copilul mama nu ii raspunde sau ii raspunde evaziv si total pe langa subiect. Copilul in anteprescolaritate e curios, e varsta vesnicului "de ce?" . Cine sa ii raspunda, daca nu parintii?
Adica eu consider ca atunci cand hotarasti sa ma ai un copil te gandesti si la celalalt. A aparea un al doilea copil, a fi bebelus, a avea grija de el nu inseamna absenta totala la ceea ce se intampla in jurul tau.
Eu mereu am iubit copii. Nu stiu de unde acest sentiment, dar mi se par tare dulci. E adevarat ca aia razgiati ma enerveaza la culme. Daca ma duc intr-un magazin si vad un copil care urla sau tipa, sau se tranteste pe jos si parintii urla si ei la randul lor ma enerveaza groaznic. Frate, daca stii ca e razgaiat, ca nu poti iesi cu el la cumparaturi mergi in parc, la legane, oriunde, dar nu undeva unde el isi poate manifesta toate frustrarile!
Eram intr-o duminica la un restaurant. Eu si El:x povesteam. La masa din spatele nostru o familie cu 2 copii. Unul era mare. Adica avea vreo 9,10 ani, cred. celalalt era mic, dar copii aia erau ingrozitori. Tipau, urlau, cantau, se strambau etc. Ce sa cauti la un restaurant cu un copil? Plus ca eu merg pe ideea ca un copil de 9, 10 ani ar trebui sa stie niste chestii, sa aiba niste reguli, un bun simt in stadiu incipient...
La mine in familie regulile erau reguli. Stiam cand trebuie sa urlam, sa cantam, sa ne batem, sa ne jucam. Stiam ca nu aveam voie sa vorbim la masa; stiam ca atunci cand vine cineva strain stam cuminti si indicat ar fi sa stam fiecare unde trebuie nu sa aterizam brusc in camera unde este "musafirul". Exceptie facea regula somnului de dupa masa, dar si atunci stateam cu capul in perna asteptand sa treaca o ora.:))
Eu nu mi amintesc sa fi mers cu ai mei undeva si sa ma trantesc pe jos ca trebuie sa-mi cumpere ceva. Si nici nu i-am auzit sa ne povesteasca asa ceva despre vreunul din copii lor. Si plus ca la mine in familie cuvantul tatei era cuvant. Peste mama mai treceam, dar peste tata nu!
In adolescenta mea visatoare imi doream trei copii. Le schimbam numele in fiecare an:D. Visul a tinut ceva vreme. Am crescut. Am inteles cum e treaba cu copii. Apoi virsta , experientele, lumea te face sa intelegi faptul ca un copil cu adevarat educat e copilul parintilor care dispun de un anumit buget. Apoi e greu sa cresti copii; mai ales in zilele noastre. Parca eu cand eram mica nu era asa greu. Era mai simplu!
Copii sunt frumosi. Sunt fascinanti. Dar te obosesc. Te responsabilizeaza. Eu sunt fericita la gradinita, dar in acelasi timp imi dau seama ca eu sunt modelul copiilor de acolo. De la cum ma imbrac, ma pieptan, vorbesc, spun. Si de muuulte ori imi musc limba, ma abtin. Ma opresc. De multe ori imi vine sa ii urechesc. Sa ii pedepsesc, dar ... imi amintesc ca eu nu sunt decat un liant intrei ei si familiile lor.
Aud povesti cu copii problematici la gradinita. Eu am un mare noroc. Am copii toleranti, care asculta sau minciunile mele tin:))
Mi-l amintes pe M. care in prima zi i-a batut pe toti copiii, desi el era cel mai mic. Nu manca. Nu se schimba. Era impotriva a tot. Imi zicea zilnic "te urasc cel mai mult!". Iar azi M. e cel mai cuminte copil. Stie clar cand trebuie sa mancam. Sa dormim. Sa ne spalam pe maini. Se imbraca singur.:) Si asta in mai putin de 2 luni:)
Azi imi doresc (poate) un copil. Desi nu sunt sigura de asta. O sa aflu candva si asta.:) Mi e frica de faptul ca poate gradinita si copii vor ascunde aceasta nevoie sau poate instinctul matern nu exista sau nu vrea sa iasa la iveala. Mai e muuult pana la ma gandi daca e bine sau nu sa am un copil.
Cu postarea asta imi doresc ca unii parinti sa inteleaga ca un copil nu este salvatorul, ghinionul. dumnezeul, sansa, viata lor. Un copil este un om pe care tu, ca si parinte al lui trebuie sa-l ingrijesti si educi. A educa nu inseamna a-l ignora si a-l invata ca trebuie sa spuna "buna ziua!" in anumite situatii. A educa e o activitate care te are pe tine regizor iar pe copil actor pe scena evolutiei sale.
...multi parinti trebuie sa mai fie o data copii pentru a trece prin copilarie, adolescenta, maturitate si sa afle daca e sau nu timpul pentru a avea un copil. Copilul nu are nevoie doar de mancare si haine. Fraza "I-am dat tot ce se putea. de ce nu e cum trebuie?" e doar un strigat mut si imatur. Te-ai intrebat daca ti-ai ascultat copilul?
Postări
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu