Suntem minunati pentru ca...

Eu nu sunt genul de om care sa fie entuziasmata la o propunere, orice propunere. Cand cineva imi zice sa mergem la X sau la Y zic nu. Mi-e greu sa ies din sfera mea de confort. Nu ma simt foarte sociabila si uneori ma obosesc oamenii pe care nu ii cunosc. Dar daca reusesti sa ma convingi sa ies din casa...esti cu adevarat important pentru mine!:D

Momentele cele mai convenabile pentru mine sunt cand ajung sa fiu singura. Nu stiu de ce. Nu am o explicatie rationala in legatura cu asta. Ador cand ma bag in patura pufoasa, in camera miroase a ceai si eu citesc...si uneori adorm. Ma trezesc si continui pagina de acolo de unde am ramas, ca si cum somnul nici nu a trecut prin asternuturi, prin mine, prin lume...

Apoi, de la o vreme eu iubesc diminetile. V-am povestit ca pentru mine dimenitile erau un calvar. Si acum ma trezesc greu, aman ceasul multe minute pina sa ma trezesc; toate planurile pe care le fac seara pica, se duc pe lista unei alte si alte dimineti. O sa va povestesc altadata despre asta!

De ce iubesc diminetile? Pentru ca ele ma fac fericita. Nu e nici ora 9 si zambesc. Copii de la gradinita sunt fantastici. Au grija sa uiti de tot ce e rau in jurul tau, sa uiti ca ai probleme,  sa ignori unele semnale negative ale trupului obosit. De asta iubesc diminetile. Si mai iubesc diminetile pentru ca unele dintre ele devin lungi si pufoase...si incununate de iubire.:)

Ma gandeam ca e minunat ca suntem oameni, desi poate multi dintre noi ne plangem de extrem de multe lucruri care par sa ne darame, sa fie mai puternice decat noi.

E frumos pentru ca noi suntem un fel de puzzle. Ne putem bucura atat de mult in fata unui lucru mic. Putem sa ne bucuram si atunci cand o parte din noi sufera, e anesteziata de "azi", de societate sau de exterior. Dar desi e anesteziata ea exista si totusi unele traume, unele suferinte nu ne iau dreptul la a ne bucura de micile fragmente care apar in calea noastra! Am spus ca suntem ca un puzzle pentru ca mi-am dat seama ca eu ma bucur cu o bucurie nebuneasca de orice chestie care e frumoasa. Nu ma satur sa intru in librarii. Nu ma satur sa umblu bezmetica prin toate camerele, holurile, spatiile de la Carturesti. Si nu obosesc. Nu ma satur sa citesc. Sa recitesc. Sa salvez bucati de texte si sa le recitesc de zeci de ori. Sa scriu si sa subliniez. Sa desenez flori. Sa ascult muzica. Sa zambesc in fata amintirilor mele frumoase. Toate acestea ma refac si parca ma ajuta sa reasez unele aspecte ale vietii cu mai multa atentie si in conformitate cu ceea ce imi doresc doar eu.

Apoi mi-am dat seama ca suntem frumosi pentru ca in timp invatam sa acceptam si sa traim cu lucrurile care candva erau de neacceptat, lucruri pe care incercam sa le justificam, sa le cautam raspunsuri, sau se la parasim, sa le omorim. Dincolo de ce puteam sau nu face, ceea ce a fost candva si ne chinuie e parte din noi. Si mi se pare minunat sa poti sa treci peste, sa accepti limitele si ranile si sa mergi inainte.

Apoi un om e minunat pentru ca poate sa se apropie de un alt om...